Adina a mers la şcoală cu un an mai devreme, şi credeţi sau nu asta s-a întâmplat că aşa a vrut ea. Pentru că ea şi fratele ei, Alex, făceau o competiţie din orice. Aşa că el fiind cu un an şi două luni mai mare decât ea a mers primul la şcoală, pe ea au dat-o ai ei la grădiniţă. Mai fusese la grădiniţă şi nu i-a plăcut niciodată, la fel s-a întâmplat şi de data asta. Numai că acum s-a revoltat şi a terminat cu grupa mare de la grădiniţă în trei zile şi a ajuns direct în clasa a-1-a. Este adevărat, pierduse prima zi de şcoală în care toţi copiii primiseră prăjituri de la doamna învăţătoare, dar şi ce, ea a fost cea care a luat prima notă de 10 din clasă. Însă 3 ani mai târziu Adina si Alex constataseră deja că precum grădiniţa, şi şcoala intră în aceeaşi categorie: lucruri care nu le plac. Era din ce în ce mai greu să se trezească dimineaţa, li se făcea somn ori foame când era vorba de teme, chiar dacă aveau sau “nu prea aveau”, iar când trebuia să înveţe poezii parcă se sfârşea lumea. Era una din acele zile în care trebuiau să memoreze o poezie pentru a doua zi. Vă mai aduceţi aminte? Până nu terminai cu temele nu aveai voie afară la joacă. Zis şi făcut, s-au apucat de treabă, şi ea si Alex, în camere separate. Ai lor constataseră încă de la inceput că efectuarea temelor în aceeaşi încăpere avea un succes cam de 1,5 la sută. În fine, cumva minţile lor comunicau, şi în ciuda pereţilor care îi despărţeau, cam în acelaşi timp şi ea şi Alex au ieşit pe uşi strigând: “Gata! Am învăţat!” Pentru un moment s-au privit unul pe altul, dar deja nu îi mai mira această telepatie… Mama lor s-a mirat cum de au terminat aşa de repede, dar nu era în firea ei să facă pe detectivul.
- Bine. Daţi cărţile încoace, şi hai să vedem ce aţi învăţat. Luaţi-vă caietele şi treceţi în sufragerie.
S-au conformat, în fugă chiar, cu cât mai repede cu atât mai bine. S-au aşezat la masa din sufragerie. Şi pentru un moment amândoi au ezitat să se apuce de scris, aşteptau să audă uşa de la bucătărie că se închide.
- Ştii ceva? a întrebat el.
- Păi, ştiu aşa si aşa, dar am asta… a zis Adina şi a scos o hârtie din buzunar pe care scrisese poezia.
El a zâmbit şi s-a ridicat uşor de pe scaun s-a aplecat spre canapea şi de sub ea a scos un manual de limba romană.
- Am luat-o de la Daniel, i-a cumpărat taică-său două din greşeală.
- Şi, pentru ce?
- Păi uite acum e bună.
După vreo 15 minute au strigat-o din nou pe mamă. Ea a verificat în grabă când i-a văzut ce nerăbdători erau să iasă la joacă şi le-a dat acceptul. Fericiţi că merg la joacă, grija că mâine nu vor şti poezia s-a instalat abia când a fost vremea să meargă la culcare. Pe atunci ea şi fratele împărţeau aceeaşi cameră şi după ce amândoi s-au foit vreo jumătate de oră…
- Ce faci Alex, nu ţi-e somn?
- Nu-mi e. Ţie?
- Nu prea. Mă gândeam că nu am învăţat poezia aia.
- Da… şi eu la fel. Iau cartea să o citim acum?
- Nu eşti pe treaba ta?! Dacă se trezesc? Până mâine dimineaţă îl învăţăm pe Eminescu, vrem nu vrem!
- Şi ce vrei să facem?
- Nu ştiu… Bine eu citesc şi tu stai de şase la lumină.
Au creat spontan o strategie, Adina citea câte două versuri, după care Alex stingea lumina şi le repetau până când credeau ei că e de ajuns, apoi continuau…
Într-un final au reuşit să reţină poezia şi s-au culcat liniştiţi…
VA URMA...
No comments:
Post a Comment