Cortine negre si catifelate, eu pasesc in spatele lor, a cortinelor unde nimeni nu ma mai poate urma.
Tin in mana bucati de inima franta, rupta si murdarita.
Am gasit-o azi si nu stiu a cui e si ce sa fac cu ea. Inca una...
Dar mai fac un pas, doi pana atunci cand o sa-mi dau seama de ce am venit.
Pana acum ar trebui sa stiu deja ca e prea tarziu si ca am mers mult prea departe...
Dupa cortine negre, intunecate si indoliate, unde inimile raman neconsolate, frante si mai apoi uitate.
Si eu stiu ca am puterea sa trec de ele, de cortine, sa ajung din nou pe scena. Si in lumina reflectoarelor, la auzul ropotelor de aplauze voi zambi mandra de sub noua mea masca, inca o data mi-am jucat cu succes rolul. Bine ai venit, si tu in publicul meu!
No comments:
Post a Comment