Sunday, December 20, 2009

A VENIT IARNA

A venit iarna… şi deci sfârşitul unui alt an cu reuşite şi eşecuri, bucurii şi tristeţi, regăsiri sau pierderi, un an plin de atâtea şi atâtea contraste. E timpul pentru ultimul salariu, ultimele gânduri, ultimele pregătiri pentru Sărbătorile de Iarnă. Dar şi prima zapadă, prima zi cu zero sau minus grade, iar pentru unii din noi primele sărbători petrecute departe de casă, într-o ţară străină.
Este perioada în care oamenii sunt tot stresaţi; doresc să cumpere cadourile potrivite, mai bine zis potrivite cu bugetul, într-o cursă ce se derulează ameţitor în jurul nostru - printre care, ca să fim în rândul lumii ne regăsim şi noi.
Trăim într-o lume în care Sfintele Sărbători şi-au pierdut adevărata valoare şi mă tem că n-a mai rămas nimic din tradiţie. Azi, Crăciunul este mai degrabă un prilej de a spera că cineva cunoscut ne va dărui în sfârşit televizorul cu plasmă sau măcar acea vaza care să meargă cu draperiile din living; de a ne cumpăra acea rochie “de investiţie”, fără a strânge din dinţi şi pentru că dna Nume-Nume întotdeauna vine îmbrăcată cu ceva nou la petreceri.
La servici, la şcoală, la întâlnirile cu prietenii, aud aceeaşi întrebare: “Ce faci de Crăciun şi Revelion?” Răspunsurile vin din toate părţile, ideea generală este că trebuie marcate printr-o vacanţă la munte sau într-o locaţie exotică la modă, printr-o seară de pomină la cel mai scump club, bar sau restaurant din oraş. Fiecare are în dotare câte un plan impresionant. Dar… până atunci, alergăm după cadouri.
Mos Crăciun nu mai aduce bucurii doar la copii, la televizor este campanie generală de publicitate care să te facă să iesi din casă şi să intri în delirul cumpărăturilor: magazinele se bat în reduceri, iar producătorii în filme cu personaje noi, cum ar fi Grinch si Fred Claus. Programele TV au luat deja înfăţişarea de “X-mas”, unele au emisiuni ce oferă cadouri la copii dacă sună la un număr unde minutul oricum costă de zece ori mai mult decat valoarea cadoului pe care-l primesc de la Mosul Vedetă. Ei produc, noi avem banii. Şi de aici ecuaţia e simplă. De ani de zile, comercializarea Crăciunului otrăveşte încet, dar sigur, însăşi ideea de sărbătoare şi bucurie – care nu se rezumă doar la copiii care se strâmbă dacă la colind primesc o felie de cozonac în loc de o bancnotă cu multe zerouri, întrecerea la băutură a tinerilor sau în cearta cu părinţii dacă nu te lasă să petreci revelionul la “un prieten” sau “o prietenă”... căci lista poate continua...
Timpul trece, vremurile se schimbă şi nici n-avem dreptul de a spune: “Nu vreau să treacă aşa de repede!” Astfel, nu rămane decat amintirea: cum în Ajun stăteam cu fratele meu până târziu în noapte, în speranţa că-l vom prinde pe Moş Crăciun când pune cadourile sub brad, şi nici nu ştiam când ne fura somnul, iar dimineaţa ne trezeam, parcă din instinct, când abia mijea lumina şi ne întreceam până la brad. Iar la amiază ne strângeam cu mic cu mare, cum se zice, la masa plină de bunătăţi gătite în casă de mama şi bunici.
Apoi ieseam pe derdelusul din faţa blocului cu prietenii – spre disperarea unor vecini care nu suportau “satul nostru de galagie”. Într-una din zile, ne-am trezit cu un vecin în spatele nostru şi îngroziţi, am lăsat săniile şi am rupt-o la fugă. Fără să mai stăm pe gânduri l-am urmat pe un prieten care a sărit peste un gard şi am căzut claie peste grămadă: loviţi şi plini de zăpadă, cu manusi si căciuli care căzuseră pe lângă noi, pentru câteva momente a fost liniste. Şi asa, stând întinşi pe jos şi uitâdu-ne unii la altii, frica a dispărut, am uitat de vecin si a rămas un loc în timp si spaţiu în care am simţit cum e să râzi cu adevărat.

Era un prilej vesel de fi împreună. Cu tristeţe mă gândesc că acum nu mi-a rămas decât să rememorez privirile de bucurie ale bunicilor, atunci când eu si fratele meu deschideam cadourile; îmbrăţisările calde si pline de iubire pe care le primeam atunci când ne revedeam pentru a fi împreună în acel sfârsit de an; serile când veneam de la sănius si ne aruncam ghetuţele pline de zăpadă în hol spre groaza mamei, dar prima ei grijă era să ne cuprindă mânuţele cu mâinile ei si să ne încălzească. Eram copii si nămeţii de zăpadă păreau munţi, castele ori cazemate, ca o cetate de gheaţă în jurul nostru, unde glasurile noastre răsunau vesele. Până si timpul era prietenul nostru atunci ... era vacanţă.
Eu cred că Sărbătorile, sunt importante pagini în istoria fiecăruia dintre noi, si chiar dacă atunci am primit sau nu cadoul pe care-l asteptam, tot ce am luat cu mine este comoara de a fi fost împreună cu cei care îmi sunt cei mai dragi, în noaptea de Ajun când ningea si asteptam să se limpezească cerul si în lumina razelor de lună să-l văd pe Mos Crăciun.
Crăciunul ar trebui să însemne familie si prieteni împreună. Măcar pentru o zi să lăsăm grijile cotidiene, să facem o faptă bună, să iertăm si să cerem iertare, să zâmbim mai mult, să răsfătăm pe cineva, să îndeplinim o dorintă dacă ne este posibil, să fim aproape cu sufletul sau măcar în gând, dacă altfel nu mai avem cum, de cineva drag, dar cel mai important dintre toate acestea este să nu uităm că este Sărbătoarea Nasterii Domnului Iisus Hristos.
Haideti anul acesta să încercam să readucem putin mai mult din spiritul sărbătorilor de altă dată, să fie ceva mai mult decat un schimb de bunuri. Dacă mergem la colindat s-o facem din plăcere si cu tot sufletul. Să ne amintim de oamenii care ne-au dat viata, care cu bratele lor calde ne-au oferit un refugiu în momentele grele, au muncit si s-au zbătut să ne fie nouă bine si ne-au făcut oameni! Să oferim mai mult decât o felicitare sau un sms. Să nu-i lăsăm singuri nici pe bunici! Să fim recunoscători măcar acum, pentru educatia si îngrijirea pe care ne-au oferit-o, să facem măcar “efortul” de a le oferi noi paharul cu apă! Si să avem răbdare cu ei până îsi pun ochelarii ca să ne vadă mai bine pentru că le-a fost tare dor...

În încheiere vă urez ca Sfintele Sărbători să vă regăsească împăcati cu voi însivă si în armonie cu cei din jur si Anul cel Nou să vă facă mai puternici si să aveti parte doar de fericire. La multi ani!

©Jolie Belgrin 2007. Publicat în Tribuna Noastra, Decembrie 2007.

1 comment:

  1. I took the liberty to go to a translator to understand what you wrote (yes, I am curious!).


    Reality is, Christmas is commercial, point blank. Santa is red because of Coca Cola (originally green), Christ was not born in december but somewhere towards the end of summer and christians were fed up with the pagans celbrating their own holidays (Solsctice etc) during that time, so they switched to December.

    I made (sewing) all my presents this year, and there was nothing as rewarding as that...It took me a lot of time, but my energy put in each piece was felt by each person who received it. Except maybe my grandma... oddly enough. I have a snobby lebanese grandma (LOL), that has grown sour, and that dosent like to have her husband cooking all day for the holidays although he loves it... What can I say? My german gandma would love to have my lebanese grandpa as a husband and/or company, whereas my lebanese grandma would love to be alone.

    Christmas for me was rarely religious, but definitely has always been about gatherings and food. Its 2 years we celebrate christmas with my mom, siblings and friends that dont have family in this province or country. I know the feeling, and dont wish it to anybody.

    Yet, I have made a long process to get over it myself. Most my family is or in Lebanon or in Germany (and I hardly know my german family)and yet I dont belong there and I dont belong here. I grew to realize I dont need roots, simply to know where I come from and to remember it.

    ReplyDelete